Simt un frig de moarte când te uiţi prin mine şi nu vezi decât un contur neclar.
Mi-ar trebui un secol pentru a ajunge la tine şi poate şi mai mult.
Mi-ar trebui un secol pentru a-ţi spune ce-am simţit în acea clipă
din veşnicie..
când te-am strâns în braţe,
într-o noapte de iarnă, cu cerul aprins şi miracole,
tremurând de teamă ca un copil în întuneric ce-a descoperit stelele.
..Mă tem că dispari încet în întunericul viselor mele.
Îmi zâmbeşte, dar apoi glasul lui se stinge în sunetul vântului şi-al trenurilor care se aud de departe, dar care nu mai ajung niciodată în gară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mormane de scrisori, îmi amintesc de vremea-aceea
Dar anii au trecut şi ani în şir încă vor trece
Noi vom îmbătrâni şi vom avea inima rece